Viziunea noastrã


La Grãdiniţa din Poveşti grija şi pasiunea nu au limite. Suntem acolo, dedicaţi, sã îi zâmbim piciului tãu aproape aşa cum doar tu ştii s-o faci. O mânã de ajutor când are nevoie sau o încurajare trãgând ştrengãreşte cu ochiul. Prin jocuri, sãnãtate şi atenţie la detalii.

Toate acestea sunt completate de activitãţile zilnice realizate cu împreunã cu educatoarea, cât si activitãţile opţionale si extracuriculare.


Într-o lume împãienjãnitã de tehnologie şi touch-screen, noi incã mai credem în emoţia şi fascinaţia pe care poveştile le oferã copiilor de orice vârstã. Credem cã acolo e izvorul zâmbetului şi a licrãririi din priviri, dar şi a credinţei lor cã viaţa e minunatã.

Credem în mirosul foii de carte, în puterea miraculoasã a prafului de zâne şi în delicateţea prinţeselor, credem în imaginaţia cu care vedem lucruri acolo unde nici nu sunt.


Vom urca împreunã pe caii prinţilor pentru a cãlotori într-o lume pe care realitatea nu ne permite întotdeauna sã o simţim. Aripile zânelor vor încuraja copiii sã creadã cu tãrie în forţa binelui care învinge întotdeauna rãul şi cã dragonii sunt doar nişte şopârle mari care pot fi îmblânziţi cu bunãtate şi iubire.
Vom crea în fiecare zi câte o paginã, parte a copilãriei minunate care vã aşteaptã la Grãdiniţa din Poveşti, iar la sfârşit cu siguranţã vom avea un "... şi au trãit fericiţ pânã la adânci bãtrâneţi".

Laugh - Play - Learn

© Grãdiniţa din Poveşti 2023